Articol scris in aprilie 2013 pentru revista „Pap tot” sub numele de scena Perfetta Mamikul

Recent, am aflat ca sunt nu numai o mamica perfecta, dar si o femeie extrem de desteapta. Am aflat Marea problema. Unica problema. Problema care se releva in timp si care ne macina batranetile si ne dau copii “neascultatori” atunci cand ei au devenit adulti. Problema din cauza careia majoritatea dintre noi, mai devreme sau mai tarziu, intram in categoria parintilor cu copii “din alta generatie”. Pana atunci eram parinti unici, stelari, cu copii originali si reali.

Daca analizezi…

…cum ti se pare rolul de parinte, observi ca este un proces dinamic. Ai bebe de 4 luni si de 2 zile are reprize lungi de plans? Ai toddler de 18 luni care de o saptamana se trezeste in fiecare noapte plangand? Ai copil de 5 ani care de 2 luni ii ciupeste pe colegii sai de gradinita? Tu ai conflict deschis cu un coleg senior la serviciu, mama ta e grav bolnava, de cateva luni te certi cu sotul pe nimicuri si-n casa este debandada. Ultimul lucru pe care vrei, poti sa-l faci, este sa tii pasul cu copilul tau. Sa-l vezi. Sa-l simti. Sa cresti cu el. Stati linistiti, insa…

Suntem salvati!

Copiii nu pleaca nicaieri si nu se opresc din crestere. Asa incat, singura noastra sansa este sa luam in considerare ce se intampla cu ei, sa ne suflecam manecile si sa demaram, pentru a mia oara, activitatea noastra de detectivi intru marea bunastare a copiilor nostri. In maratonul acesta de parinte, ne studiem copiii atunci cand apare un comportament nou, ne documentam, luam decizii si actionam… sau nu pentru a le indeplini nevoile.

Si totusi…

…pentru majoritatea parintilor se intampla ceva regretabil, la un moment dat. Ei se opresc din cresterea copiilor lor. Adica urmeaza motto-ul “eu pana aici merg”. Tu, copilul meu, ai 4 ani, 10, 16, 20? Eu aici ma opresc. Tu creste mai departe, invita-ma sa continuu alaturi de tine calatoria de minunata descoperire a lumii in care traim, iubeste-ma, plangi, implora-ma sa te inteleg. Eu ma opresc aici, pe drumul relatiei noastre parinte-copil. De acum incolo, voi continua o relatie imaginara cu copilul care esti acum si indiferent cat timp va trece, cat vei creste si ce nevoi vei avea, eu ma voi preface ca esti invizibil si voi continua comunicarea cu acel copil fictiv. Imi place de acel copil fictiv pentru ca pot sa-l inteleg, el este ghemotocul inocent care s-a nascut din mine, si nu un individ separat de mine, o lighioana cu apucaturi extraterestre.

Vestea buna

Se spune ca exista in viata noastra trei mari faze transformatoare: formarea personalitatii intre 1 si 5 ani (cu intensitate maximă intre 2 si 3 ani), pubertatea si menopauza. Vestea buna pentru parinti este ca implicarea lor este obligatorie doar in primele doua faze. Vestea proasta este ca formarea personalitatii, faza de toddlerhood (termenul in engleza care denumeste copilul cu varsta intre 1 si 3 ani), si pubertatea pun la grea incercare intreaga fiinta a parintelui. Erai lenes, orgolios, workaholic, traumatizat de o copilarie petrecuta in intimidare si violenta, erai organizat, sociabil? Intr-un fel sau altul, copilul, prin comportamentul lui, te va plasa in confruntare directa cu aceste aspecte ale personalitatii tale. Iata ce este copilul pentru viata unui adult: Harvardul parintilor.

Parintii stagneaza?!

Pe masura ce trece timpul, unii parinti obosesc sa traiasca mereu cu aceasta oglinda care-i reflecta pe ei insisi dezbarati de toate mastile. Poate alti parinti nu au capacitatea emotionala sau cognitiva de a-i intelege pe copii odata ce acestia intra intr-o noua faza de evolutie, prin care se distanteaza de modelul oferit de parinte. Poate altii se simt provocati de personalitatea sau comportamentul copiilor si se lanseaza fara sa vrea intr-un cerc vicios al neintelegerii cu copilul. In toate aceste cazuri si alte cateva, parintele a stagnat la un moment dat. Copilul, care a trait toata viata cu parintii, a trecut prin diferitele faze de evolutie de la dependenta totala, la adoratie si idolatrie, pana la deconstructia totala a parintelui, isi va asuma intr-o masura mai mare sau mai mica propria fiinta si va opune rezistenta stagnarii parintelui.

Diagnosticul

Dar si aici lucrurile sunt simple: de luni, ani de zile ai conflicte frecvente cu copilul tau, va gasiti in opozitie din cele mai diverse si marunte motive? Te gasesti deseori in situatii ultimative cu copilul tau? Ai uneori sentimentul ca esti strain de copilul tau si ca vorbiti limbi diferite? Diagnosticul: tu te-ai oprit, el a continuat. Remediu: ciocane discret la usa camerei lui. Daca te invita inauntru, spune-i ce simti fata de el in 30 de secunde, dupa care asculta. Chiar si tacerea. Daca te respinge, revino mai tarziu. Exista sansa ca reconectarea cu copilul tau sa-ti dea energia necesara sa reiei drumul dragostei neconditionate si purificatoare.