20160609_125251

Egaleaza energia

Eu, in masina, la volan. Cei trei copii ai mei in scaunele lor auto, Ana la mijloc, Filip in spatele scaunului meu si Theo in spatele scaunului copilotului.

Ana: (mormaie ceva si da din maini ca si cum ar dansa)

Theo: (pe un ton ridicat si nervos) Ana, inceteaza!

Eu: (pe un ton neutru) Theo, te supara ceva?

Theo: (pe un mai aspru decat mai devreme) Mai lasa-ma si tu in pace! Grrr (imita maraitul unui leu, sau tigru, sau lup, nu mi-e clar)!

Eu: (ma bucur ca sunt la semafor in coada de masini, asa incat pot intoarce capul spre Theo. Il privesc direct in ochi si incep lent, urmarindu-i reactia) Sunt furios! (pauza) Am nevoie de liniste, nu de vorbe! (se uita la mine mirat si pare nesigur pe ce incerc sa-i transmit) Nu-mi place acest moment! (incepe sa zambeasca si-si schimba postura pe scaun intr-una relaxata) Nu-mi place! Imi vine sa urlu!

Theo: (aproape mormaind, dar suficient de tare ca sa-l aud, si zambind“pe sub mustata”) Bine, bine… (isi indreapta privirea afara, pe geam si dupa cateva minute de tacere imi propune sa ne jucam de-a Ghicitoarea).

Ocazional si deoarece copiii mei sunt inca destul de mici (6 ani, 4 ani, 2+ ani) pentru a se putea exprima verbal, neutru, atunci cand se gasesc intr-un moment delicat, formulez eu emotiile copilului meu. Gasesc ca aceasta abordare diminueaza potentialele conflicte (sau cele care deja sunt in desfasurare) poate din doua motive. Mai intai, copilul se simte inteles si acceptat deoarece eu formulez emotiile sale in mod neutru, fara sa judec, fara“sa-i pun cuvinte in gura” sau sa am formulari moralizatoare, menite sa-l “educe” pe copil (cum ar fi sa formulez o (falsa) emotie de-a lui Theo din situatia de mai sus “Imi pare rau, mami, ca am tipat la Ana si de-aia am tipat si la tine” Like…Hello… :) ).

Apoi, copilul poate fi surprins sa afle ce simte. El va simti imediat ce formulez o emotie de-a lui daca este cea corecta (“Corect, chiar simt furie acum”) sau nu si poate lua decizia de a contempla acea emotie, de a se intelege pe sine putin mai bine. Sau nu. In orice caz, faptul de a intelege ce simte in acel moment si faptul de a se simti acceptat de adultul in care are incredere poate fi un pas mic si robust catre dezvoltarea inteligentei emotionale si a auto-empatiei.

Sa formulez pentru el emotiile lui dintr-un moment delicat nu a fost ceva nou pentru Theo in acel moment. Ce a fost nou pentru Theo a fost intonatia vocii mele cand am facut asta, privirea mea, expresia fetei mele. De curand, am urmat cursul de studiu avansat al metodei de comunicare non-violenta dupa Marshall Rosenberg, tinut la Bucuresti de Ian Peatey. Pe parcursul a patru zile, intr-un grup restrans, ne-am deschis, am plans, am ras, am impartasit, am inteles emotii din noi si, cred eu, am deschis noi drumuri spre vindecarea personala. Studiind doua conflicte separate pe care le avusesem recent cu sotul meu si cu Theo, Ian mi-a dat un sfat care s-a dovedit a fi foarte puternic si oportun in relatia mea (provocatoare, plina de suisuri si coborasuri) cu acesti doi baieti atat de importanti in viata mea: egaleaza energia. Sau, in engleza, match the energy.

Sotul meu si Theo sunt pietrele mele de incercare. Muntii mei Everest in materie de relatii interumane, cum spune tot Ian. Deseori, ei se comunica pe sine cu pasiune, intensitate, neinfricare.O data, si inca o data, si inca o data mi-au cerut sa fiu egalul lor in comunicarea de criza. Si eu mult timp am scos din palaria tiparelor mele mentale doua strategii. Cea veche, pe care am dezvoltat-o ca reactie la incercarile din copilaria si adolescenta mea, de manie si impetuozitate necontrolabila. Aceasta strategie m-a consumat si ma consuma de fiecare data cand o folosesc si a vatamat relatia cu celalalt. Cea noua, pe care am invatat-o in ultimii ani in incercarile mele de a construi relatii frumoase si sanatoase cu familia mea si pe care as vrea sa o descriu ca fiind comunicare empatica. Eu am inteles sa folosesc aceasta strategie cu calm, aproape neutru, ca fiind scoasa din carti.

Pana la cursul cu Ian, am simtit de nenumarate ori esecul comunicarii mele cu sotul meu si cu Theo, dar nu am putut intelege concret de ce. Dupa acea discutie, am realizat ca atunci cand foloseam prima strategie, intram in rolul de agresor si ma napusteam asupra celuilalt cu o intensitate exacerbata (in raport cu situatia de fata). Cand foloseam a doua strategie, intram in rolul de pacifista care tot falfaia creanga de maslin ca o placa stricata, iar cei doi oameni dragi mie de multe ori, in loc sa exprime emotii de reconciliere, pareau sa fie tot mai frustrati si sa se simta neintelesi sau neacceptati.

Si iata cum s-a nascut o strategie frumoasa, nou-nouta. Comunica empatic cu forta egala cu a celuilalt. Nu isteric, manios, nici impaciuitor cu orice pret. Nu tipat si nici mormait. Nu dominator si nici infricosat, sau ezitant. Comunica cu spatele drept, privirea directa, expresia fetei nici incruntate, nici timorate, cu un ton puternic, stapanit, clar.

Atunci ii spun lui, celui iubit: sunt aici si acum pentru tine perfect capabila sa tin piept. Sunt capabila sa primesc tot ce ai pregatit pentru mine, nu-mi este frica, nu-ti fie frica. Esti in siguranta cu mine chiar si cand simti lucrurile cele mai groaznice, ai fricile cele mai mari, frustrarile cele mai intunecate. Sunt puternica si poti sa te exprimi fara sa ai grija de mine.

Cam asa cum Theo a verbalizat o data foarte coerent cand ne alergam prin casa si eu strigam melodramatic “ajutooooor!” (in incercarea mea de a-i transmite ca are controlul asupra momentului, asa cum adultii il au atat de des in viata copiilor): “Mami, te rog nu mai striga dupa ajutor, ca mi se face mila de tine si nu mai pot sa ma joc liber.”

 

Alte resurse care poate sunt interesante pentru tine:

Am descris jocul nostru de-a Ghicitoarea aici.

Pentru ca am pomenit in acest articol inteligenta emotionala, poate ti-ar placea sa citesti si acest articol cu ganduri de-ale mele pe aceasta tema.

Acesta este un articol pe care-l gasesc foarte interesant despre ce se intampla cu copiii (si nu numai) atunci cand se infurie si cum putem sa-i ajutam sa gestioneze emotii puternice care pe moment creeaza impresia de pericol iminent.

Aici gasesti o lista de video-uri de pe youtube cu Marshall Rosenberg despre Comunicarea Non-Violenta, comasate de Ian Peatey.

Ian Peatey si sotia lui Monica Reu sunt formatori in metoda de Comunicare Non-Violenta si ii poti gasi la Asociatia pentru Comunicare Non-Violenta. Daca te intereseaza sa afli mai multe detalii despre o comunicare eficienta si profunda cu cei dragi tie, iti recomand cursul „Getting Started in NVC” care are loc saptamana viitoare.

 

Ti-a placut articolul? Mai treci pe la mine :)

7 comments

  1. Interesant articolul, dar tind sa cred ca se poate aplica doar la copiii peste cel putin 5ani. Banuiesc ca Theo are 6 ani. Dar cum putem aplica aceasta metoda cu un copil de 3 ani care intr-un moment de furie nu mai aude nimic?

    1. Oana, tind sa cred ca aceasta strategie are mai putina legatura cu varsta si mai multa cu personalitatea copilului. La orice varsta, chiar si cand nu vorbeste, poti „reformula” ce emotii are si prin sunete, onomatopee. Cheia sta in ton, privire, postura ta cand reformulezi si care sunt in acord cu starea copilului. De vorbit vorbesti putin si cu pauze ca sa observi ce reactie are.

  2. Super, ai gasit cheia comunicarii! Detasarea te ajuta sa vezi solutiile in orice situatie. Mi-a placut mult replica lu Theo la strigatul tau de ajutor; asta spune ceva despre el !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *