Bottle With a Message.

Dopurile psihologice si noua era a emotiilor

Sursa imagine: © Dana Rothstein | Dreamstime Stock Photos

Acum cativa ani, o mamica mi-a pomenit de conceptul de „dopuri psihologice”. In acest articol, va povestesc ce inteleg eu prin dopuri psihologice si o intamplare cu primul meu baiat cand avea 5 luni. Atunci am invatat ca dopurile psihologice uneori sunt benefice si alteori pot interfera cu o stare de sanatate si de bine.

Acum vreo 3 ani, am avut o scurta discutie cu o mama care a pomenit de dopuri psihologice. Am intrebat-o ce sunt alea si m-a lamurit pe scurt. Ne-am spus la revedere si eu am plecat cu sentimentul ca am dat peste o informatie de o relevanta imensa pentru viata mea.

Cand am vrut sa ma documentez pentru acest articol si am cautat pe internet in romana si engleza, nu am gasit mai nimic despre notiunea de dopuri psihologice. Nu sunt terapeut, nici macar nu am studii psihologice, deci vorbesc mai departe in calitate de mama care se straduieste din rasputeri sa-si sprijine copiii sa-si exprime emotiile.

Ce inteleg eu prin “dopuri psihologice”

Dopurile psihologice sunt niste actiuni pe care cineva le face pentru a-si suprima emotiile atunci cand se simte amenintat de ele. Cateva dopuri psihologice mai raspandite sunt fumatul, consumul de alcool, droguri, cafea sau dulciuri, uitatul la televizor (un articol de-al meu pe aceasta tema este aici), internet browsing, munca sau chiar mancatul compulsive.

Daca ma intrebi, eu banuiesc ca fiecare fiinta umana de pe planeta foloseste mai devreme sau mai tarziu in viata dopuri psihologice. Folosite cu masura si in momente cu adevarat critice, dopurile psihologice pot ajuta persoana in cauza sa depaseasca un moment care-i pune in pericol integritatea emotionala.

Problema pe care eu o percep cel putin in cultura romaneasca (am banuiala ca si-n restul Europei si, probabil, in America de Nord) este ca noi de mici suntem invatati sa folosim dopuri psihologice ca stil de viata. Suntem somati sa nu plangem ca niste bebelusi rasfatati atunci cand copii in parc refuza sa se joace cu noi. Suntem criticati atunci cand ridicam tonul sau trantim vreo jucarie si nu ni se ofera alternative pentru a ne exprima emotiile intr-un mod constructiv. Ni se spune “gata, gata, a trecut” cand tocmai am cazut si ne-am lovit.

Am dreptul sa-mi exprim emotiile

Niciun gata, frate! Ma doare! Am dreptul sa simt durere si am dreptul sa exprim aceasta durere atata timp cat ea exista. Am dreptul sa lucrez la durerea mea ca sa se vindece. Aici si acum. Emotiile nu ucid. Inhibarea lor in extenso poate nu ucide in general, sau cel putin nu in mod vizibil, dar sigur conduce mai devreme sau mai tarziu la depresii, boli fizice sau psihice, blocaje emotionale sau auto-izolare.

Ca sa tinem emotiile sub control si in functie de felul nostru de a fi si de ranile pe care incercam sa le acoperim, fiecare dintre noi “selectam” dopurile psihologice preferate. Cand sunt nervoasa sau speriata, poate eu mananc o cutie intreaga de ciocolata, tu te uiti la televizor si altul lucreaza non-stop.

Ceea ce transforma o placere intr-un dop psihologic este intentia. Daca mananc ciocolata pentru ca-mi place gustul sau pentru ca am iesit in oras cu o prietena si ma simt bine, atunci este o bucurie. Daca mananc ciocolata pentru ca sunt speriata si ma simt ranita ca seful meu tocmai mi-a tras o sapuneala si vreau sa “uit”, atunci am scos din palarie dopul psihologic.

Cateva dopuri psihologice la copii

Copiii stiu de mici sa foloseasca dopurile psihologice. Am avut tendinta sa scriu ca invata de la noi, dar gandandu-ma la copiii mei, cred ca de fapt ei se nasc cu aceasta capacitate de a se proteja. Ce invata de la noi probabil este cat de mult/des sa foloseasca dopurile psihologice si care sunt la indemana in familia/comunitatea lor.

Cateva dopuri psihologice folosite de copii care-mi vin acum in minte sunt suzeta, suptul degetului, suzetarea.

Simt ca pomenind suzetarea ca dop psihologic, intru pe teren minat. “Cum adica? Vrei sa spui ca alaptarea prelungita este nociva? [Jap-Jap la figurat].” Iarasi intentia conteaza. Daca bebe suge prelungit si des, mama este convinsa ca bebe s-a hranit si s-a conectat, dar plange cu disperare atunci cand ii scoate sanul din gura, dupa parerea mea este dop psihologic.

Dopul psihologic care mai intai salvgardeaza si apoi dezechilibreaza

Ca si la adulti, unii copii dezvolta niste dopuri psihologice mai ciudate. De exemplu, primul meu baiat devenise dependent sa fie adormit in caruciorul cu landou zdruncinat cu putere.

Mai departe va povestesc acea intamplare cu Theodor de cand avea 5 luni, pentru ca mi se pare ca ilustreaza viziunea mea asupra situatiilor in care dopurile psihologice sunt benefice si cand devin nocive.

Proiect emotional de bebelus

Pana pe la 4,5 luni, Theodor a avut colici puternice. In fiecare seara, pe la 12 noaptea se trezea si plangea pana pe la 5 dimineata. Acum consider ca el isi rezolva trauma nasterii, dar pe vremea aceea nu auzisem de vreo corelatie intre colici si traume emotionale. Nici macar nu banuiam ca bebelusii nou-nascuti sunt complecsi si ca poseda o inteligenta care mie acum mi se pare uluitoare si superioara inteligentei adultilor.

Dupa ce s-a repetat o vreme acest tipar in fiecare noapte, a devenit clar ca avem nevoie de un plan pentru ca era un consum emotional foarte mare. Eu sunt nocturna, deci functionez cel mai bine noaptea pana pe la 3, iar sotul meu este diurn, functioneaza bine de pe la 5 dimineata. Asa ca am hotarat ca eu sa stau cu Theodor pana la 4-5am, dupa care i-l dadeam sotului meu si eu ma culcam.

Dopul psihologic ne ajuta sa gestionam o situatie dificila

In mare parte din timp, ma plimbam in brate cu el prin casa in timp ce el plangea cu intermitente. Nu cred ca a trecut noapte sa nu ma buseasca si pe mine plansul la un moment dat, dar asta-i alta poveste :)

Cert este ca fara sa-mi dau seama ca devine un tipar, dupa ce-l ascultam o vreme, cat ma simteam in stare, am inceput sa-l intind pe pieptul meu pe canapea si sa-l legan mai incet sau mai tare, in functie de reactia lui. Cand am observat ca asa se linisteste, am apelat la aceasta tehnica regulat si am inceput amandoi sa dormim scurte perioade de timp, pana se trezea din nou.

Pe de alta parte, sotul meu, a inceput la un moment dat ca atunci cand il prelua pe Theodor sa-l culce in caruciorul cu landou sau in scoica si sa-l legene puternic. Fara sa discutam intre noi – eram prea obositi ca sa mai discutam ceva zilele alea – amandoi am apelat la aceasta cale ca sa-l linistim. Si a fost mai usor pentru toti trei.

Cand dopul psihologic incepe sa blocheze starea de bine generala a bebelusului

La 5 luni s-a intamplat ceva care mi-a aratat ca ceea ce il/ne ajutase o vreme sa gestionam cat mai bine o situatie foarte dificila, devenise un “carlig” (i.e. dop psihologic) nociv pentru el.

Era in preajma Craciunului si noi am iesit de 2 ori cu Theodor in oras, fara sa luam landoul sau scoica cu noi. Prima data am fost in vizita la niste prieteni si cand s-a facut ora lui de somn, nu a reusit sa adoarma, desi i-am creat un culcus intr-o camera linistita si am stat cu el mult timp. Mai mult, a inceput sa planga si nu s-a mai oprit din plans pana cand… am intrat in casa, l-am asezat in landou si l-am leganat de cateva ori puternic.

Nu am facut legatura imediat, dar peste o saptamana am iesit iar cu el la petrecerea de Craciun de la biroul sotului meu. Iarasi fara landou, fara masina personala (deci fara scoica). La un moment dat, a inceput sa planga si indiferent cum am incercat sa-l linistesc, a tipat sfasietor si s-a zbatut la mine in brate pana cand…am intrat in casa, l-am asezat in landou si l-am leganat de cateva ori puternic.

Decizie grea de parinte

Realizarea ca Theodor simtea ca nu poate functiona fara a fi leganat in landou este una dintre amintirile mele cele mai timpurii cand am simtit ca bebelusul meu are nevoie de ajutorul meu. Un ajutor contraintuitiv si greu de oferit.

Contraintuitiv si greu de oferit pentru ca inainte de aceasta situatie as fi zis ca sa-l ajut inseamna sa-l culc in landou cand el plangea “ca sa se linisteasca”, “ca sa se simta bine”. Dar o parte importanta din mine mi-a racnit: “nu lui ii este bine cand doarme linistit in landou, ci tie, pentru ca nu-l mai auzi plangand, nu mai trebuie sa-ti infrunti propriile emotii inabusite.”

Cu ajutor, bebelusul se elibereaza de dopul psihologic nociv

In urmatoarele saptamani m-am documentat, am facut un plan, l-am discutat si agreat cu sotul meu pentru a-i transmite lui Theodor faptul ca este in siguranta si fara sa fie leganat in landou.

De atunci, am pastrat landoul si apoi carutul strict pentru iesirile afara. Theodor nu a mai plans niciodata dupa landou. Tot de atunci, cand am mai iesit cu el in oras, a adormit in carut sau scaunul de masina repede si cu zambetul pe buze.

Mesajul si dopul

Sa fii parinte inseamna sa iei decizii. Des. Grele. Mari si mici. Multi dintre noi ne straduim sa fim parinti constienti. Sa ne sprijinim copiii in nevoia lor de a se contura in lumea noastra. De a absorbi, disemina si exprima. Si cred eu ca dopurile psihologice sunt simptomul de care avem nevoie atunci cand avem si noi plinatatea emotionala necesara sa ne facem treaba. Sa permitem mesajului toxic sa iasa din carcasa lui.

Tu ce parere ai?

Dopurile psihologice sunt benefice sau nocive? Ai vreo poveste pe care ai vrea sa o impartasesti cu mine pe aceasta tema? Te invit sa-mi scrii aici sau pe pagina mea de Facebook.

Ti-a placut articolul? Mai treci pe la mine :)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *