EPSON MFP image

Cum m-a pregatit mama mea pentru viata

Aveam vreo 13 ani, ma foiam prin casa plictisita si mama gatea la bucatarie. La un moment dat, am intrat in bucatarie si, instantaneu, ca si cum apasasem pe un buton magic pe telecomanda, mama a inceput sa-mi descrie ce anume gateste si cum se gateste. Am dat din cap politicos, mi-am luat ce voiam sa iau si am iesit din bucatarie tragand usa dupa mine.

Au trecut 8 ani, am primit o bursa de studii si am locuit in Franta un an. Nu mi-am amintit de acea intamplare din trecut, dar in mod straniu in acel an am stiut sa traiesc cap-coada, pe cont propriu. Am pus cearsaful pe pat cu fata in sus, hainele aranjate pe categorii in sifonier, mi-am facut o rutina de curatenie si intretinere a camerei din campus. Am gestionat banii pe care-i aveam ca sa-mi ajunga pana la intoarcerea in tara, am stiut sa ma interesez si sa fac documentatia pentru permis de sedere in al doilea semestru. Cand nu l-am primit dintr-o eroare de sistem, am facut cateva drumuri la primarie, scris o scrisoare si vorbit la telefon cu directoarea departamentului care mi-a oferit un document special creat pentru cazul meu, ca sa pot reintra in tara. Am facut cumparaturi planificate, iesiri cu prietenii asumate si am pus bani deoparte ca sa am o revenire in tara pe parcursul a 3 saptamani, pe post de vacanta.

Cat am stat acolo, le-am scris parintilor mei o scrisoare entuziasta cand am ajuns acolo si i-am sunat de doua ori. Niciodata nu mi-au reprosat sau m-au presat sa-i contactez mai des.

Au mai trecut 10 ani, am avut primul meu copil si-ntr-o buna zi mi-am amintit de mama in bucatarie. De mama in baie cand ma spala pe genunchiul proaspat julit si-mi explica de ce ma spala si cu sapun si cat/ca o sa ma doara. De mama cand facea patul si-mi spunea cum imi dau seama care e fata cearsafului dupa cusatura. De mama cand mi-a dat bani sa ma duc la cizmarie sa iau pantofii ei reparati. Si cand m-am intors acasa in lacrimi, pentru ca bagasem mana cu manusa in buzunar si cand o scosesem pierdusem banii.

Desi sunt sigura ca mi-a povestit de multe ori cum se foloseste fiecare produs de curatenie, nu-mi amintesc sa ma fi certat vreodata ca nu fac curat, sau ca nu gatesc, sau ca nu fac orice se spune in societate ca “trebuie” sa faca fetele.

Cand m-am luat cu joaca cu o fetita la ea acasa si mama nu m-a gasit cu orele, cand in sfarsit am venit acasa, mama mi-a spus linistita ca si-a facut griji. La fel si cand m-am dus la facultate sa aflu rezultatele de admitere si m-am intors dupa ore bune. Ei stiau si asteptau cu infrigurare vestea daca am fost admisa sau nu si cand in sfarsit am venit acasa, nu mi-au adresat nici un cuvant de repros pentru intarziere.

O singura data mama a venit la mine in camera si mi-a aratat ca este indurerata. Am tacut putin, dupa care am intrebat-o. Si mama a iesit din camera.

Mama nu m-a invatat cateva lucruri, cred eu din pudoare. Nu m-a invatat sa o sprijin cand eram copil. Si nu m-a invatat sa-i fiu recunoscatoare.

Acum sunt si eu mama. Nu sunt acolo inca, dar visez sa ajung sa vorbesc cu copiii mei cum a vorbit cu mine mama. Sa nu-i invat despre recunostinta fata de mine. Sa nu le reprosez existenta si greselile. Sa nu-i sufoc cu grijile si fricile mele. Sa le vorbesc atunci cand ceea ce le spun ii ajuta la ceva in viata. Sa tac atunci cand i-ar rani ce as avea de spus.

Si daca reusesc sa fac macar jumatate din ce a facut mama pentru mine cand eram copil, ma rog sa ajunga copiii mei mari si sanatosi si-ntr-o zi sa realizeze ce realizez eu acum. Nu pentru ca visez la recunoastere sau recompense pentru sacrificii, munca si iubire neconditionata. Ci pentru ca sa realizezi ca ai fost ingrijit si iubit iti umple inima de bunatate si intreaga fiinta de puterea de a da mai departe.

 

Ti-a placut articolul? Mai treci pe la mine :)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *