20160511_141001 (1)-min-min

Cand sunt in armonie cu tine, mami, pot sa urc, sa poposesc, sa cresc

“Mami, stii ce am facut azi la gradinita?” m-a intrebat Theo pentru prima in viata lui (si a mea). Il luasem de 5 minute de la gradinita, era amiaza mare (1:30pm) si porniseram cu masina spre parcul Moghioros pentru primul (din multele, sper eu) timpuri speciale in fiecare zi de miercuri a saptamanii. Eram tulburata.

Ii spusesem ca urma sa-l iau la 1:20pm sa petrecem timp special impreuna, il escortase educatoarea lui la intrarea in gradinita si cand ne-am vazut, am inaintat apasat unul spre altul, m-am lasat pe vine si ne-am imbratisat, fara cuvinte, indelung. Mi-au dat lacrimile. Aveam sentimentul ca ne revedeam dupa o foarte indelungata despartire. Dupa ce mi-a spus unde vrea sa mergem, ne-am suit in masina si la scurt timp dupa ce am iesit din curtea gradinitei mi-a adresat aceasta intrebare. Acesta a fost doar primul moment special din acea iesire. Magia abia astepta sa se intample, cum am aflat pe parcursul urmatoarelor doua ore.

Cand retraiesc aceasta amintire a primului timp special lung, netulburat, molcom, cu Theodor, primul meu copil, cel mai incercat si cel mai curajos, cel mai suferind si cel mai bataios, „Everestul” meu in materie de relatii, am inima plina de durere. Durere pe care a resimtit-o nu numai el atunci cand am avut un al doilea si apoi un al treilea copil, ci durerea mea pentru micul meu paradis pierdut, ratacirea legaturii inalienabile, nezdruncinabile pe care o aveam cu primul meu copil atunci cand era doar el.

Dupa ce mi-a povestit pe scurt ce invatase in acea dimineata la gradi, lucru pe care nu-l spune niciodata, am facut multe si nimic. Multe. Si nimic. Ne-am oprit in piata si am cumparat capsuni, pe care le-am carat cu noi cele 2 ore si le-am mancat. La sfarsit, Theo a tinut neaparat sa pastreze pentru colegii lui, dar cand ne-am dat seama ca au ramas prea putine, a pastrat una pentru un coleg. L-am cunoscut generos, atent la altii, dornic sa imparta cu altii.

S-a hotarat sa luam si tricicleta si, cand am ajuns in parc, a inceput sa faca ture cu ea. La un moment dat, s-a hotarat sa urce pe un deal, moment in care i-am spus ca mi se pare destul de abrupt si nu stiu daca-l pot urca. Atunci, el s-a apropiat de mine si cu naturalete mi-a luat din maini punga cu capsuni si hanoracul lui si, impreuna cu tricicleta, a urcat dealul. L-am urmat in tacere, i-am urmarit pasii fermi si mi-am adus aminte de momentele cand ii sarutam piciorusele cand era bebelus. M-am uitat la spatele lui drept, in pofida tensiunilor numeroase acumulate in pieptul lui de copil mai mare din 3. M-am holbat la fata lui radioasa, stralucitoare, indrazneata. „Ai vazut, mami, am reusit!” L-am cunoscut curajos, puternic, responsabil, sigur pe el.

20160511_142835-compressorDupa o vreme, m-a condus catre o zona de joaca ingradita. S-a catarat pe o plasa din sfoara si a poposit la inaltime, uitandu-se in departare, cu un usor zambet pe buze. L-am cunoscut sensibil, ganditor, echilibrat. S-a uitat in jos la mine si m-a privit cateva secunde. Atunci am auzit „Cand sunt in armonie cu tine, mami, pot sa urc, sa poposesc, sa cresc.”

Ne-am indreptat spre o zona cu iarba, eu m-am asezat si el a inceput sa exploreze imprejurimile, mereu revenind la mine. La un moment dat, a gasit o minge langa o banca si dupa cateva suturi a lasat-o la distanta mare de unde o gasise. Cand a revenit la mine, i-am spus cu voce calda „Theo, cel caruia ii apartine mingea cu care te-ai jucat s-ar putea sa nu o mai gaseasca.” S-a uitat surprins si mi-a spus „Uff, la asta nu m-am gandit!”, si in pas alert a recuperat mingea si a pus-o langa banca unde o gasise. L-am cunoscut cooperant, dornic sa invete, inteligent sa inteleaga substratul comentariului meu, fara sa-i cer ceva in mod explicit.

S-a terminat timpul, ne-am indreptat spre masina si el m-a intrebat cu speranta in ochi „Mami, o sa faci timp special si cu Filip si Ana?” Si atunci l-am cunoscut iubitor. Frate ca-n visele mele. Si atunci am stiut ca am ajuns, in sfarsit, intr-un moment la care am visat, pentru care am muncit, am plans si m-am invinovatit ca nu soseste. Momentul in care l-am re-cunoscut pe Theo asa cum este el. Curat. Si bun.

 

Daca ti-a placut acest articol, poate ti se pare interesant si acest articol tot despre timp special, de data asta cu Filip.

O scurta anecdota despre timp special aici.

Si aici un filmulet despre diferenta intre joaca si timp special.

 

Ti-a placut articolul? Mai treci pe la mine :)

3 comments

  1. Acest articol m-a atins la suflet.Asa simt si eu in legatura cu fiul meu cel mare..am plans..Superb! cum ai reusit sa-ti redescoperi fiul.Multumim ca ai impartasit cu noi aceste momente

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *