Staylistening ascultare tantrum

Cand e nevoie ca plansul sa se opreasca

Recent, blogul organizatiei de parenting Hand in Hand, unde urmez programul de un an ca sa devin instructor de parenting a publicat povestea unei intamplari recente pe care am avut cu fata mea de aproape 3 ani, Ana. Mai jos, poti citi traducerea acelu articol. Pentru varianta originala, in limba engleza, da click aici.

Cei mai multi dintre noi suntem invatati sa-i linistim pe copii atunci cand plang, insa parintii care exploreaza abordarea Hand in Hand invata cat de valoros poate fi plansul pentru sanatatatea emotionala a unui copil. Atunci cand plansul copilului este sprijinit prin atentia si sprijinul cald al parintelui, plansul poate fi o modalitate unica pentru copii de a-si debloca fricile si incertitudinile. Exista, insa, si momente in care exprimarea emotionala prin plans devine covarsitoare si atunci copilul are nevoie sa se opreasca din plans, cum a descoperit Raluca Dobre, mama a trei copii.

“Cu doua saptamani inainte de aceasta intamplare, fata mea de aproape 3 ani, Ana, nu mersese la gradinita pentru ca tusea si de cateva ori facuse febra.

In acelasi timp, sotul meu a fost plecat mult in diferite calatorii de afaceri si Ana era in mod vizibil mai obosita decat deobicei, nu numai din cauza starii ei de sanatate, ci si pentru ca o sculam devreme dimineata ca sa-i conduc pe baietii mei de 6 si 4 ani la scoala.

Imi era asadar usor sa inteleg de ce era vesnic nemultumita si plangea din cel mai mic  motiv.

Intr-o dimineata, era 7:45 cand am ajuns cu cei trei copii si am parcat masina in fata scolii. Baietii coborasera  si ma asteptau sa-i insotesc la clasele lor.

Cand am rugat-o, Ana a refuzat sa coboare din masina. Cateva momente, am vorbit cu ea incercand sa o conving sa coboare din masina, dar ea statea intepenita si imi evita privirea. M-am uitat peste umar la baieti. Afara era frig si masini treceau pe langa baieti. Mi-am spus ca siguranta baietilor era prima mea prioritate in acel moment si m-am hotarat sa ma concentrez sa-i iesim de pe strada circulata.

Iau in brate copilul care este in mijlocul unui tantrum

Cu grija dar si fermitate am luat-o pe Ana in brate, am inchis masina si am intrat in scoala. Ana tipa si se zbatea la mine in brate ca sa o las jos, dar am continuat sa o tin in brate in timp ce ma concentram sa-mi iau la revedere de la baieti. Ma concentram si sa merg incet pentru ca stiu ca am tendinta sa-mi pierd calmul si sa intru intr-o stare de urgenta daca imi misc corpul rapid. Simteam ca ei, in special Ana, aveau nevoie de mine sa raman calma ca sa pot lua niste decizii constructive.

Dupa ce baietii au intrat in clasele lor, am inceput sa ma gandesc unde as putea sa stau cu Ana ca sa-i ascult supararea. Posibilitatile erau limitate. Initial, am vrut sa mai stau cu ea 2-3 minute in scoala, dar era in plina furie si am simtit ca daca mai stau in scoala cu ea, asta va inrautati situatia pentru ea. Orele incepeau. Afara era frig, ceea ce nu ar fi ajutat-o la starea ei de sanatate. M-am gandit sa stam in masina, dar era plina cu lucruri si nu ma simteam pregatita sa o ascult acolo.

M-am hotarat sa mergem acasa.

Am mers la masina, am asezat-o in scaunul ei si am inceput sa conduc, in timp ce-i spuneam in cat mai putine cuvinte ca o ascultam si ca mergeam acasa ca sa o ascult mai departe.

Deodata, Ana si-a gasit telefonul de jucarie, l-a aruncat spre mine si imediat a inceput sa planga si mai tare ca sa-i dau jucaria inapoi. Din fericire, nu m-a nimerit cu jucaria, asa ca nu am fost lovita. Cu o zi inainte de acest incident, avusesem o sesiune indelungata de ascultare cu o prietena si simteam ca am resurse emotionale enorme pentru familia mea. Mi-am pastrat calmul si compasiunea.

Aveam nevoie sa ma asigur ca nu mai arunca jucarii spre mine in timp ce conduceam, asa incat nu i-am dat telefonul de jucarie inapoi. A plans pentru asta si eu i-am spus ca o auzeam ca-si vrea jucaria inapoi si ca i-o voi returna mai tarziu.

Ana a plans tare tot drumul pana acasa. Din cand in cand ii spuneam ca o ascult si cand m-am oprit la semaforul rosu, m-am uitat la ea in ochi si i-am intins mana. Cand semaforul s-a facut verde, m-am concentrat din nou sa conduc. Ana a plans si mai tare si eu i-am spus inca o data ca o aud si o ascult.

De ce ajuta sa vorbesti cand conduci

Cand unul dintre copiii mei sa descarca de suparare cand eu conduc, am invatat sa vorbesc mai mult decat vorbesc deobicei cand ii ascult. Pentru ca ei sunt in scaune si eu la volan, nu pot sa am contact vizual cu ei sau sa-i sprijin prea mult, asa incat singura modalitate prin care pot sa le transmit ca-mi pasa de ce simt ei in acele momente este sa le spun asta.

Cand am ajuns acasa, am luat-o pe Ana in brate, am intrat in casa si am lasat-o cu blandete jos pentru ca tipa sa o las jos.

Deodata, a inceput sa se traga cu putere de hanoracul de pe ea si sa tipe terifiata sa-l scot de pe ea.

In acelasi moment, a inceput sa tuseasca foarte tare si parea ca nu poate sa respire. Nu am ezitat nici un moment. Imi era clar ca exprimarea ei emotionala era mai putin importanta in acel moment decat siguranta ei, asa incat am hotarat ca prioritatea mea era sa o ajut sa se oprasca din plans ca sa poata respira din nou bine.

Stiam ca daca inca mai avea nevoie sa elimine frustrare, avea sa gaseasca o cale sa-mi comunice asta mai tarziu. I-am scos dintr-o miscare rapida hanoracul, am luat-o in brate, am cautat telefonul de jucarie si i l-am dat.

Instantaneu, Ana s-a linistit si si-a pus capul pe umarul meu. In acel moment am simtit ca o ajutasem. Ramasesem calma pe parcursul intregii intamplari si consideram ca luasem niste hotarari intelepte intr-o situatie cu posibilitati limitate. Atunci cand exprimarea emotiilor o covarsisera pe Ana si ii pusesera in pericol starea de sanatate, o ajutasem sa se linisteasca.

Eram bucuroasa si recunoscatoare ca avusesem echilibrul interior si cunostintele necesare ca sa fiu alaturi de ea.

M-am intins pe canapea cu ea pe pieptul meu si am tras o patura peste noi. Aproape imediat Ana a adormit profund si cand s-a trezit revenise la starea ei obisnuita, deschisa, prietenoasa si participativa.

In zilele urmatoare, a fost mai putin morocanoasa si nu s-a mai suparat la fel de repede. Parea ca si ea isi regasise echilibrul interior.”

Din toolbox-ul organizatiei Hand in Hand

Ii permiti copilului tau sa planga? Afla de ce ii poate ajuta pe copii sa se descarce in Staylistening: How Does Crying Help You and Your Child?

Descopera Secrets to Transforming Tantrums aici si invata cum sa auzi dincolo de lacrimi.

Cartea noastra Listen: Five Simple Tools to Meet Your Everyday Parenting Challenges iti ofera cinci instrumente de ascultare si sute de intamplari reale din care sa inveti cum sa le folosesti.

 

Ti-a placut articolul? Mai treci pe la mine :)

One comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *