Activitati Erika_01

Activitati de interes pentru Erika la 2,7 ani

Saptamanile trecute, v-am prezentat camera micutei Erika (2,7 ani). Gabriela, mamica Erikai, ne povesteste mai departe cateva activitati preferate de Erika. Speram sa va inspire!

Gabriela ne povesteste:

Masa de nisip

Activitati Erika_02

In ultimul timp, cea mai interesanta activitate a Erikai este masa de nisip. In Copenhaga avem o vreme fantastica de cateva saptamani, asa ca aproape toata ziua este afara in gradina la masa de nisip. Ii place sa se joace acolo, sa faca prajituri/mancare din nisip si sa combine nisip cu apa.

Un alt interes este bicicleta. Recent a invatat sa mearga pe bicicleta cu 2 roti (fara pedale). Ia bicicleta si se plimba continuu pe terasa mare din cartier. Activitatile din parc sunt si ele in top. In cartier avem un loc de joaca cu balansoar, tobogan, o casuta pentru copii si un teren de fotbal.

Erika este foarte independenta cand vine vorba de iesit afara. Se imbraca si se incalta singura, deschide usa si portita si direct la joaca. In timpul diminetii mai face activitati in camera impreuna cu bona insa dupa-amiaza sta 99% din timp afara, indiferent de cum este vremea.

Viata practica – gateste

Activitati Erika_03

La interior, o alta activitate draga ei este bucataria ei. Ii pace sa petreaca timp gatind pentru papusile ei. Ne ajuta si pe noi mult in bucatarie, ne observa si ne imita :).

In ce priveste perioadele senzitive, avem experiente fantastice in care o observ, ma implic sa o ajut sa si le dezvolte si ma asigur ca a invatat singura, cu ajutorul materialelor. Ca orice copil, si Erika are aceste faze. Pentru mine este o fascinatie sa stau sa ii observ aceste faze de dezvoltare.

Iata cateva exemple concrete:

Viata practica – transfer de apa

Una dintre activitatile pe care i le-am introdus din observatiile mele, a fost de transfer al apei (lichid) intr-un pahar. Deoarece Erika ne observa si ne ajuta mereu prin bucatarie, si deoarece tati mai mereu gateste cate ceva nou, am observat la un moment dat interesul ei de a turna apa in pahar. Cand ne-a vazut pe noi ca facem acest lucru, striga ca vrea sa faca ea asta.

La inceput era foarte vizibil ca nu manuieste carafa/paharul destul de bine. Am testat apoi sa vad cum o pot ajuta sa invete. I-am pregatit o tavita cu o carafa si un pahar. Ii puneam apa in carafa si ii aratam cum transferam apa in pahar. A fost fascinata pentru moment, insa mai apoi se juca doar cu apa si in cele din urma apa ajungea pe masa/podea. M-am gandit atunci ca transferul apei si activitatea in sine nu avea un scop foarte clar pentru ea. Asa ca i-am introdus la masa o carafa cu lapte/apa pe care sa o poata folosi.

Asa a invatat ca aceea este carafa ei din care isi poate pune singura lapte/apa atunci cand are nevoie si de atunci nu a mai varsat apa, probabil deoarece existenta carafei avea in sfarsit un inteles pentru ea. Mai tarziu, a invatat sa serveasca singura si cat are nevoie. Am fost foarte rabdatori cu ea, am incercat sa nu ii atragem atentia (in sens negativ) atunci cand varsa pe jos, ii ofeream un servetel si sa stearga singura. Intr-un final a invatat foarte bine aceasta abilitate. Acum manuieste carafa foarte bine si face transferul fara a varsa pe jos.

Viata practica – se imbraca

Unele materiale sau activitati pe care i le expun in camera ii sunt deja familiare Erikai dinainte, din diferite contexte. Una dintre activitati a fost aceea de a se imbraca singura.

Am inceput prin a o imbraca din picioare din momentul in care a putut sta in picioare (am evitat sa o mai imbrac ca pe un bebelus stand jos pe pat/masa de schimbat si eu sa o imbrac). De cand a invatat sa stea in picioare, o imbracam stand astfel, eu de multe ori plasata in spatele ei. Stateam in spatele ei si o ajutam de exemplu sa isi puna pantalonasii pe ea. Pentru ca stateam in spatele ei, ea vedea exact ce se intampla in momentul in care o imbracam. Ii asezam pantalonii/bluza in fata ei si ii explicam ca ii asez astfel pentru a-i fi mai usor sa le imbrace.

Ea observa astfel intreg procesul: asezat bluza, imbracat bluza pe cap mai intai, apoi pe rand cate o mana. Incercam astfel sa o pregatesc pentru momentul cand putea ea sa faca acest lucru singura. Acum, la 2,7 ani, reuseste sa se imbrace singura cu mici exceptii (inca nu isi inchide nasturii si fermoarul singura – se straduieste, dar este una din abilitatile la care acum lucreaza).

Viata practica – impatureste haine

In prezent, lucram impreuna sa invete cum se impaturesc hainele.

Activitati Erika_04 Activitati Erika_05
Modul in care am ajutat-o sa invete sa se imbrace este un exemplu care mi-a intarit parerea ca un copil nu are nevoie neaparat de jucarii pentru a-si dezvolta o abilitate.

Copilul invata multe abilitati pur si simplu observandu-te pe tine ca parinte: sa tina o maturica in mana si sa ii cunoasca rostul, sa aseze farfuriile la masa, sa ia cate un servetel in parte si sa il aseze pentru fiecare la masa, sa puna tacamurile pe masa, sa isi toarne singura apa in pahar, sa isi puna singura mancare in farfurie (dintr-un recipient la care sa aiba acces fara a se accidenta), sa stearga dupa ea daca a varsat ceva pe jos, sa puna la gunoi ce este gunoi, sa isi deschida singura usa, sa urce/coboare singura scarile, sa spuna te rog si multumesc atunci cand cere sau i se ofera ceva, sa se aseze singura pe toaleta, sa se spele pe maini, sa deschida un capac la un borcan (chiar daca il deschizi tu mai intai), sa spele orezul, sa isi spele singura fructul (chiar daca il mai speli si tu dupa aceea), sa ajute la pus vasele murdare in masina de spalat vase, sa ajute la asezat vasele la locul lor dupa ce masina de spalat le-a curatat, sa ajute la bagat rufele in masina de spalat si asa mai departe. Copilul invata multe abilitati doar umbland dupa tine prin casa.

Activitatile/jucariile sunt o relaxare aparte, insa un parinte isi poate educa/creste copilul in mod sanatos si fara ele. Eu si cu sotul meu credem ca o sprijinim pe Erika sa se dezvolte mult mai armonios cand sta in preajma noastra, decat daca am lasa-o singura in camera ei, inconjurata de numeroase jucarii, televizor sau altfel de tehnologie.

Activitati Erika_06

Despre familia Erikai

Gabriela si Catalin locuiesc impreuna cu micuta Erika la Copenhaga. Ca admin si membra a grupului de Facebook ImiPlaceMontessori, Gabriela impartaseste cu noi regulat si pe grup ce inseamna pentru ei Montessori acasa. Daca vreti sa-i impartasiti Gabrielei feed-back -ul vostru sau aveti intrebari, puteti comenta la acest articol sau sa o contactati pe Facebook sub numele de Piu Piu.

Alte resurse care poate sunt interesante pentru tine:

Am mai scris despre camera Erikai aici si mai indeaproape despre materialele expuse in camera ei aici.

Un articol de Daily Montessori despre activitati de viata practica pentru varsta de 2-3 ani.

Cum prezinta Montessori transferul de apa, by Voila Montessori.

 

Ti-a placut articolul? Mai treci pe la mine :)

2 comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *